Sonos One SL. Boxa care-ți umple camera cu sunet și-o controlezi de pe telefon

de: Răzvan Băltărețu
09 09. 2020

E aproape de 11 noaptea și eu mă plimb cu telefonul prin cameră, dau din mână în sus și în jos și aud un sunet bizar care iese dintr-o Sonos One SL. Pe cât de bizar pare, de parcă aș participa la o ședință de spiritism, e procesul prin care configurezi boxa ca să se audă cât mai bine în toată camera. Și de auzit se aude impecabil.

Funcționează procesul pe care l-am menționat mai sus sau e doar marketing? Încă nu știu, dar m-am simțit ca oamenii care descopereau, în America anilor ’50 – ’60, ce înseamnă prăjiturile „la cutie”. Avem așa ceva și-n prezent și esența e că îți cumperi prăjitura „dezasamblată”, dar ai totul într-o singură cutie. Numai că oamenii erau reticenți la schimbare, nu prea cumpărau în primă fază așa ceva.

Cineva a avut ideea însă ideea să le ceară, pe lista de instrucțiuni, să adauge un ou. Și de-acolo a explodat piața. Cam așa și cu boxa. Experiența de audiție ar fi, cu siguranță, aceeași. Dar procesul de-a analiza camera cu telefonul în mână e specială. Fie și doar o strategie de marketing și tot mi-a rămas în minte, iată.

Ideea din spatele acestui proces e ca boxa să transmită un sunet, iar microfonul telefonului, în aplicația dedicată, să-l înregistreze și să „știe” cam care e dimensiunea camerei și unde sunt zonele mai îndepărtate. În fine, Sonos One SL e mai mult decât atât. Și întregul portofoliu Sonos, dar deocamdată boxa aceasta mă interesează.

Sonos One SL se „înțelege” bine și cu asistenții digitali (aproape)

Ce e mai interesant la o boxă inteligentă e că o poți controla verbal sau de pe telefon. Eu, de exemplu, am o boxă de la Google (cu Assistant) și una de la Amazon (cu Alexa). Dar Sonos pot controla doar prin Alexa, după ce-am adăugat boxa în aplicația dedicată. Pe Assistant tot primesc mesajul că nu-i suportată încă în România.

Așa că rămân cu aplicația și cu Alexa. Dar m-am dus un pic mai departe și-am adăugat boxa și-n aplicația Ikea (dacă tot am câteva becuri inteligente). Practic, acum tot fluxul de muzică trece prin telefonul meu.

Aplicația Sonos, Amazon Alexa și aplicația Ikea

Și aici e un punct în plus pentru Sonos, care și-a făcut loc într-o piață dominată, pe de o parte, de Amazon și Google, și, pe de altă parte, de Apple care n-a lansat decât HomePod până acum.

Am menționat celelalte trei companii, pentru că Sonos, la propriu, a luat ce era mai bun de la fiecare. Boxa One SL, de exemplu, e solidă. Da, ăsta e un cuvânt bun pentru a fi descrisă. E o bucată paralelipipedică rotunjită, grea (aproape două kile) și care mi-a lăsat senzația că-i ce trebuie.

  • Preț: în funcție de unde o găsești, Sonos One SL e de la circa 800 de lei până la 1.000 de lei

Eu am folosit-o pe cea albă, dar o prefer sincer pe negru. De fapt, orice produs nou lansat, de uz casnic sau care nu-i telefon, ar trebui să fie mat, negru, gri sau un albastru foarte închis. Însă, în fine, e doar o chestiune de design.

Sonos One SL se conectează la casă și telefon prin Wi-Fi. Practic, când ești pe rețeaua respectivă ai control asupra ei. Și aici e un minus. N-ar fi stricat o conexiune Bluetooth tocmai ca să eviți momentele în care internetul a picat. Totodată, o poți conecta la internet și prin cablu, dar încă n-am văzut utilitatea pentru așa ceva.

Pe spate are un buton, iar deasupra un indicator LED și trei controale capacitive: mai încet, mai tare, pauză și play. Această abordare minimalistă mie îmi transmite că nu trebuie să-mi bat capul. Și, în esență, e o boxă. Ar trebui s-o configurezi și gata, să asculți.

Ce-mi lipsește încă e conexiunea cu Assistant, că tot controlez prin asistentul respectiv lumina. E posibil să vedem suportul pentru așa ceva curând. Oricum, ce vezi aici e un produs solid, la propriu și figurat. Câștigă lejer concursul de rezistență cu orice lansează Amazon și Google și are abordarea minimalistă prin care s-a remarcat Apple. Ca să nu mai zic că poți adăuga o mulțime de servicii din care să-ți iei conținutul audio. Deocamdata, eu mă bazez pe Spotify, TuneIn (pentru radio) și am lăsat radioul Sonos doar ca să văd ce-i cu el.